
date Ne/Re-văzut: Muscel la CÂMPULUNG
- 25 – 27.05 – PLAYDATE cu Maria Năstase: Coloniale
- 08.08 – NE/RE-VĂZUT: Muscel la Convivial, ora 18:00
- vernisaj lucrări AR realizate în cadrul proiectului: Tarta musceleană și Țară, dar la bloc
- vernisaj lucrare AI de Maria Năstase
- concert de muzică electronică cu Alex Bălă
- Artist Talk cu Maria Năstase și Alex Bălă, moderat de Cinty Ionescu
- 29.08 – NE/RE-VĂZUT: Muscel la Muzeul Automobilului Românesc, ora 19:00:
- vernisajul instalației Fantomatic de Sergiu Negulici
- vernisaj lucrări AR realizate în cadrul proiectului: Epopeea ARO și Singură pe linia frontului
- Artist Talk cu artiștii Ioana Nicoară, Sergiu Negulici și directorul Muzeului Automobilului Românesc, Emil Hagi, discuție moderată de Cinty Ionescu
- 15.11 – NE/RE-VĂZUT: Muscel la Coart (Vila Vlădescu)
- vernisajul instalației Ecouri din Câmpulung: memoria unei geometrii afective de Cinty Ionescu
- vernisaj lucrări AR: Pădurea, Orfani de război, Obștea moșnenilor, Un subiect tabu
- lansarea volumului interactiv Ne/Re-văzut: Muscel care conține lucrările și harta proiectului
- performance live audio-video de și cu Cinty Ionescu și Alex Bălă


Ne/Re-văzut: Muscel
Începem o călătorie afectivă prin oraș, între memorie, joacă și realitate augmentată, în cadrul proiectului de intervenție culturală NE/RE-VĂZUT: Muscel conceput de organizația noastră și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Cu NE/RE-VĂZUT: Muscel, lansăm o invitație către locuitori și vizitatori de a redescoperi orașul printr-o serie de intervenții artistice critice și participative realizate de artiști locali și artiști invitați, în perioada 15 iulie – 15 noiembrie 2025.
“Câmpulung Muscel devine astfel un oraș viu, ascultat și povestit din interior. Un oraș al vocilor multiple, al micilor istorii personale, al detaliilor care scapă privirii grăbite. Proiectul nu își propune să documenteze orașul într-un sens obiectiv, ci să creeze un spațiu în care locuitorii să-l reviziteze prin propriile amintiri, jocuri și imaginații. Prin artă, tehnologie, și participare, propunem o formă de reîntoarcere afectivă la Câmpulung – nu ca muzeu al trecutului, ci ca peisaj viu al prezentului.” spune Cinty Ionescu, directoarea artistică a proiectului.
Câmpulung este un oraș încărcat de straturi de memorie, un spațiu în care urmele trecutului coexistă cu semnele transformării și ale uitării. Dincolo de reperele istorice sau turistice, Câmpulungul trăiește prin amintirile locuitorilor săi, prin locurile aparent neînsemnate – o bancă dintr-un parc, o piață, o casă, o curte de bloc, un magazin second-hand – în care timpul capătă ritmuri subiective. Proiectul de față își propune să activeze tocmai aceste straturi invizibile ale orașului prin intervenții artistice care combină arta digitală, cercetarea participativă și colaborarea directă cu comunitatea.
9 lucrări de realitate augmentată: o arhivă poetică a orașului
Nouă instalații AR inserate în spațiul urban transformă orașul într-o arhivă vie. Fiecare punct de intervenție devine o poartă către povești personale și memorie colectivă. Cu ajutorul tehnologiei, aceste lucrări nu doar adaugă un strat vizual, ci deschid un altfel de dialog cu orașul în care privirea încetinește, iar memoria se reactivează pornind de la teme actuale identitarului colectiv. Cele 9 lucrări AR se construiesc pornind de la povești ale orașului, reprezentative pentru identitarul colectiv, atent selecționate și desprinse din arhiva artistei multimedia Cinty Ionescu. Aceste istorii sunt recontextualizate de artiștii vizuali Ioana Nicoară și Sergiu Negulici prin animații 3D și sunt incorporate în compoziții audio originale realizate de artiștii de sunet Makunouchi Bento, Sorin Păun și Alex Bălă. Lucrările AR vor fi accesibile locuitorilor și vizitatorilor orașului prin folosirea unei aplicații gratuite instalate pe telefonul propriu. Amplasarea lucrărilor va fi însoțită de evenimente, activări și va fi inclusă pe o hartă fizică și digitală ulterioară a proiectului.
Lucrări mixed și multimedia: între introspecție și imaginar urban
Trei creații artistice explorează dimensiunile intime și afective ale orașului.
Playground @ Câmpulung Muscel (titlu de lucru) este o lucrare video ce explorează imaginarul ludic al orașului Câmpulung, semnată de artista și antropologa vizuală Maria Năstase. Având la bază o etapă de cercetare colaborativă – desfășurată printr-un atelier-sesiune de joacă (Playdate, 25–27 iulie, Cafeneaua Coloniale), prin dialoguri și observație directă a spațiilor formale și informale de joacă din oraș, dar și prin incursiuni în magazine și târguri locale în care se găsesc jucării – lucrarea documentează și transformă aceste elemente în personaje ale unui eseu video, care folosește tehnologia AI atât ca partener de joacă, cât și ca liant între mediul fizic și cel digital. Vernisajul acestei lucrări a avut loc vineri, 8 august, în cadrul evenimentului NE/RE-VĂZUT: Muscel la Convivial.
Fantomatic este o lucrare site specific a artistului vizual Sergiu Negulici care traduce trauma colectivă a unui trecut industrial abrupt întrerupt în anii tranziției, într-un gest vizual și auditiv de memorie și transformare. Punctul de plecare al instalației este descris chiar de artist: “Într-o casă din Câmpulung Muscel, orașul în care a funcționat celebra fabrică ARO – odinioară mândria industriei românești de automobile de teren – am descoperit zece cutii mari pline cu faruri auto, furate din fabrică înainte de închiderea ei.” Vernisajul acestei lucrări a avut loc vineri, 29 august, la ora 19:00, în cadrul evenimentului NE/RE-VĂZUT: Muscel la Muzeul Automobilului Românesc.




Fotografii de Marius Tudose
Ecouri din Câmpulung: Memoria unei geometrii afective este o instalație audio-video a artistei multimedia Cinty Ionescu. Instalația propune o o călătorie prin straturile vizibile și invizibile ale orașului Câmpulung, filtrată prin lentila afectivă a comunității locale și a artistei: o rețea de povești, locuri și ritmuri urbane care, împreună, compun un portret viu și stratificat al orașului. Rezultatul este un portret audio-vizual care nu explică orașul, ci crează un spațiu de ascultare și empatie, un palimpsest afectiv care invită publicul la rememorare, la reconectare cu orașul ca entitate vie, afectivă și plurală. Instalația devine astfel o completare meditativă a traseului augmentat din proiectul Ne/Re-văzut: Muscel .
HARTA NE/RE:VĂZUT: MUSCEL
Toate lucrările sunt reunite, la finalul proiectului, într-o hartă fizică și digitală care documentează intervențiile artistice din oraș – augmentate, vizuale, audio, performative, etc. Această hartă nu trasează drumuri fixe, ci invită la explorare : o cartografie a memoriei, a jocului și a regăsirii comunitare.
ECHIPA ARTISTICĂ: Cinty Ionescu, artistă multimedia | Ioana Nicoară, artistă vizuală | Sergiu Negulici, artist vizual, regizor | Maria Năstase, artistă multimedia, antropologă vizuală | Makunouchi Bento, duo muzical (Felix Petrescu și Valentin Toma) | Sorin Păun, muzician | Alex Bălă, muzician | Laurențiu Bănescu, actor
ECHIPA DE PROIECT: Management de proiect: Cinty Ionescu | Comunicare: Simona Rădoi | Social media: Stratagents | Design grafic: Sorin Păun |
NE/RE-VĂZUT: Muscel este un proiect al Asociației Narative co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Acest proiect nu reprezintă neapărat poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau pentru modul în care rezultatele sale pot fi utilizate. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri:
Primăria Municipiului Câmpulung, Convivial Câmpulung, Cafenea Coloniale, Muzeul Automobilului Românesc
Parteneri media:
Muscel TV, Muscel FM, Evenimentul muscelean, IQads, Zile și Nopți, Curatorial, Mindcraft Stories, Zeppelin, Iscoada

