Ne/Re-văzut
NE/RE-VĂZUT este un proiect de artă new media în spații publice inițiat în 2024 de Asociația Narative și co-finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara.
Echipa artistică interdisciplinară Ne/Re-văzutformată din Cinty Ionescu, Ioana Nicoară și Makunouchi Bento a realizat la Timișoara trei instalații digitale din sunet, imagine și animație în realitatea augmentată pentru a crea spații în care vizitatorul reactivează istorii personale și memoria colectivă a orașului.
Povestiri din patrimoniul cultural imaterial al Timișoarei sunt transpuse în lucrări de artă în spațiul public.
Ne/Re-văzut propune o explorare a memoriei colective prin intermediul unei serii de instalații multimedia care reinterpretează povești uitate, ascunse sau marginale din istoria Timișoarei și a regiunii Banatului. Cele trei fragmente audio selectate în cadrul proiectului funcționează ca “sonde afective” care readuc în atenția publicului momente, personaje și spații cu încărcătură istorică și simbolică.
“Alegerea acestor povești s-a construit pe criteriul relevanței lor culturale și potențialului lor evocativ, mizând pe contrastul dintre documentar și mit, între istorie și legendă. Astfel, fiecare lucrare devine un instrument de reactivare a memoriei colective prin tehnologie, invitând publicul să participe la o formă de arheologie afectivă în care trecutul este reconectat cu prezentul prin artă digitală.” – Cinty Ionescu, artistă multimedia, curatoare a fragmentelor de arhivă folosite în lucrările AR Ne/Re-văzut.
Evenimentele NE/RE-VĂZUT
Seria vernisajelor acestui proiect a debutat cu o instalație montată în Parcul Civic din Timișoara cu ocazia Celebrarea orașului, care evocă tradițiile locuitorilor din Uzdin – un sat românesc din Serbia. A continuat la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, cu o instalație despre istoricul cantinei Universității Politehnica Timișoara, evocând rolul său de spațiu subversiv în cursul revoltelor anticomuniste ale studenților timișoreni din anul 1956. La Universitatea de Vest din Timișoara a fost prezentată o lucrare care recontextualizează povestea Anei Cumpănaș, o veritabilă femme fatale din Banat, care a contribuit la uciderea celui mai mare gangster din America, John Dillinger, în 1934, la Chicago. Instalațiile au mai fost expuse și la Scena – loc de întâlnire și în Grădina Triade a Fundației Triade din Timișoara.
Vizualizează lucrările NE/RE-VĂZUT
1 – Descarcă aplicația Reniform (Google/iOS) pe propriul telefon/tabletă sau prin folosirea codului QR alăturat;
2 – Scanează ilustrațiile mai jos pe rând, cu propriul telefon/tabletă – în versiune printată sau digitală, prin deschiderea imaginii pe un alt device decât cel folosit pentru scanare, cum ar fi propriul calculator. Recomandăm folosirea căștilor audio.
Afișează imaginea pe alt ecran și folosește aplicația Reniform de pe telefon pentru experiența AR.
Dulceața de cireșe
Prima lucrare din seria Ne/Re-văzut este inspirată de un poem din Uzdin, un sat românesc din Banatul sârbesc. Acesta a fost scris de Trifu Șoșdean, care s-a apucat de scris și de pictat la pensie, pentru a celebra bătrânețea – pe care o vede frumoasă, așa cum vede și lumea.
Poemul a fost cules pe parcursul unei documentări realizate la Uzdin de către Cinty Ionescu alături de Christine Cizmaș în cadrul proiectului Uzdinuz Alive al asociației Prin Banat. Vizualul lucrării augmentate a fost și el puternic inspirat de procesul de documentare, mai exact de pictura naivă a locuitorilor acestui sat din provincia Voivodina. Lumea pictată de locuitorii din Uzdin conține fina lor privire asupra vieții și a naturii înconjurătoare, care include atât observații realiste cât și o stare de grație a fantasticului lor rural, bogat împodobit cu propria simbolistică, colorat și viu precum toate lucrurile ieșite din mâna sătenilor, mai ales a femeilor, creatoare de costume.
“Locuitorii din Uzdin se adună în jurul picturii în cel mai firesc mod: socializează, își pictează simbolurile și momentele importante din viață. Arta își îndeplinește astfel rolul ei ancestral și cel mai important rol pe care îl poate avea: aduce oamenii împreună și le vorbește adevărul lor. Lucrarea 3D pe care am făcut-o omagiază arta naivă din Uzdin, o trece printr-o nouă interpretare și într-o nouă dimensiune și sper că va puncta importanța artei, în toate formele ei, în existența cotidiană a societăților, fie ele mari, urbane, sau mici, rurale.” – Ioana Nicoară, artistă vizuală, creatoarea ilustrațiilor și a animațiilor 3D folosite în lucrările AR Ne/Re-văzut.
Afișează imaginea pe alt ecran și folosește aplicația Reniform de pe telefon pentru experiența AR.
1956. REVOLTA DE LA POLI
Revolta începută la cantina studenților de la Universitatea Politehnica din Timișoara a rămas, vreme de decenii, îngropată în abisul secretizării comuniste. Noaptea de 30 octombrie a fost una de groază, trupe de Securitate și Miliție au inundat străzile, izolând zona de restul orașului, au fost razii și percheziții până în zori, în cursul cărora au fost arestați peste 800 de studenți. Liderii mișcării studențești au fost condamnați la o pedeapsă cumulată de 79 de ani de închisoare.
Fragmentul audio pe care a fost construită lucrarea reprezintă un fragment din interviul cu Ioan Ciolac (n.1935) realizat de Adrian Onică. Materialul cercetat face parte din fondul de colecții speciale al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara și reprezintă o arhivă de 400 de interviuri cu povestiri de viață, coordonată de conf. dr. Smaranda Vultur.
“Nimeni n-a vrut să răstoarne guvernul, totul voia să se rezume la o moţiune depusă la partid cu nişte solicitări din partea studenţilor. Când s-a redactat această moţiune, pe lângă conducătorii mișcării – care, ulterior, au fost toţi identificaţi, au fost închişi, exmatriculaţi -, au mai intrat în discuţie un amărât, unul Păuna Aurelian care a venit de prin Argeş când eu eram în clasa a unsprezecea. Are şi el o carte scrisă de când a fost închis. Era figurant pe la operă, vai de capul lui. A făcut şi el facultate de construcţii. A venit de prin Argeş de unde probabil a fugit că părinţii săi erau chiaburi. El şi cu (Ioan) Holender s-au găsit mari organizatori să ducă moţiunea asta la partid. Astea au fost motivele pentru care şi Holender a fost după aia exmatriculat. Eu i-am spus lui Holender: Tu ai avut o şansă că te-au exmatriculat, că rămâneai un prăpădit de inginer aici. Eu mă cunosc bine cu Holender, el era mare druker la CFR, eu la Poli şi ne mai fitileam reciproc. Atunci Holender, după exmatriculare a zis el: „hai să mă angajez la operă”. – Ioan Ciolac, martor al evenimentelor din 30 octombrie 1956
Afișează imaginea pe alt ecran și folosește aplicația Reniform de pe telefon pentru experiența AR.
FEMEIA ÎN ROȘU
Poate că visul american a fost întotdeauna un simplu mit, un produs al imaginației colective, o simplă extravaganță pusă în scenă de Scott Fitzgerald pentru The Great Gatsby. Povestea Anei Cumpanaș din Comloșul Mare urmează îndeaproape acest scenariu, este un drum senzațional și senzaționalist, care a traversat Marea Criză, găsindu-și propria semnificație legendară. Desigur, e genul de destin cu aventuri față de care mulți păstrează, de regulă, rezerve. Are, însă, suficient suspans și mister încât să-i ademenească și pe cei mai exigenți teoreticieni să se apropie, fie și într-o manieră postmodernă, plină de parodii sau restaurații butaforice.
După o viață picarescă, în care a trecut prin aventuri în diverse pături sociale de pe două continente, Ana s-a întors ca să moară acasă, în Banatul natal. Probabil că a trăit multe în anii în care a fost patroană de bordel în Chicago, însă esența vieții ei, așa cum a rămas în memoria celorlalți, rămâne adunată în acea duminică legendară de 22 iulie 1934, când Ana, îmbrăcată într-o rochie roșie, facilitează uciderea faimosului bandit John Dillinger, la Chicago.
Fragmentul folosit pentru instalația AR este dintr-un interviu cu Vioara Grofșoreanu (n.1910, Chicago), o cunoștință a Anei Cumpănaș, este realizat de Smaranda Vultur și este parte a arhivei de istorie orală a Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara.
